Cine sunt eu
Numele meu este Călina și locuiesc în Cluj-Napoca. Sunt mama unui băiețel minunat pe nume Sergiu. Am absolvit Universitatea Tehnică și am o mică firmă de software numită Kaolin Technologies.
De ce îmi place istoria
Îmi place enorm să citesc orice fel de cărți. Am consumat toate tipurile de ficțiune și non-ficțiune, începând de când eram mică. Mare parte din pasiunea pentru istorie i-o datorez tatălui meu, lecturilor proprii, dar și doamnei profesoare Rițiu, care m-a meditat în clasa a opta. De atunci m-am îndrăgostit iremediabil de poveștile incredibile și totuși reale ale istoriei.
De ce îmi plac podcast-urile
Pe lângă cărți, sigur că sunt și o consumatoare de podcasturi, toate istorice. Am ascultat alergând, am ascultat la drumurile lungi cu mașina, în casă când făceam curat și oricând nu era nevoie de atenția mea vizuală. De aceea am pornit acest proiect, pentru că știu cât de limitat e timpul nostru și câte am învățat din câteva audieri. Practic, putem fructifica timpul pe care altfel îl pierdem zi de zi.